Showing posts with label deserturi. Show all posts
Showing posts with label deserturi. Show all posts

Monday, October 17, 2011

Tort aniversar cu ganache de ciocolata si crema de zmeura cu mascarpone (Birthday cake with chocolate ganache and raspberries mascarpone cream)

Ieri si alaltaieri a fost mare aniversare mare! Nepotelul meu, baiatul fratelui meu, care parca ieri era o mogaldeata, a implinit 18 ani! Si pentru ca mi-e drag de parca ar fi al meu, a avut parte de doua aniversari: una facuta de parinti, si alta de mine. Am vrut sa-i fac un tort special- si am reusit! Am luat minunata reteta de tort cu jeleu de zmeura de la Edith, si bine am facut, caci tortul a fost o minunatie, va spun sincer ca era liniste totala cand s-a servit tortul, toti erau atat de inacantati, si savurau minunatia cu pofta, incat nu le mai ardea de vorbit!
Am facut totusi o modificare, si anume crema de zmeura, mie imi place mai cremoasa, de aceea am ales sa combin ganach-ul cu un gust atat de plin, bogat si savuros, cu o crema mascarpone de zmeura, tot savuroasa, si ca sa nu fie prea grea, am pus f putin zahar.  Deci, crema de mascarpone a fost cam asa ceva:


500g mascarpone
100 ml frisca nebatutata + 50
300 ml coulis de zmeura
6 foi de gelatina
3 linguri de zahar



Mascarponele se mixeaza cu frisca, zaharul si coulis-ul, nu foarte mult, lasam crema sa fie putin lichida. gelatina o inmuiem in apa rece pt 10 min, apoi punem restul de 50 ml de frisca pe foc. Lasam sa se incalzeasca bine (nu sa dea in clocot), apoi adaugam gelatina stoarsa bine, dam de pe foc, si amestecam continuu pana se topeste gelatina in frisca. O lasam putin sa se racoreasca, apoi o turnam peste crema mascarpone si mixam inca un minut. In rest am urmat pasii din reteta lui Edith.




Tuesday, October 4, 2011

Prajitura cu pere (Pear muffins)

Cand am fost sambata in piata mi-au facut cu ochiul niste pere atat de minunate, parfumate, zemoase (dar nu moi), cu putin rosu in "obrajii" de pergamut...nu m-am putut impotrivi ispitei si am cumparat cateva, cu ideea sa mancam proaspete,dar si cu aceasta minunata reteta de prajitura in minte. Este super, super buna,! Garantat!! O fac ori de cate ori am fructe care se apropie de "termenul de expirare", caci merge cu tot felul de fructe (desi o prefer cu pere), iar dimineata, la cafea, este o binecuvantare! Ca sa nu mai fiu tentata sa mananc prea multa deodata, am facut-o sub forma de muffins de data aceasta, si constat ca e o idee mult mai buna decat facuta in tava. V-o recomand cu toata inima!


Ce ne trebuie:


250 g faina
120 g zahar
100 g unt
150 ml lapte
3 oua
1/2 plic de praf de copt (eu folosesc faina care are praf de copt incorporat)
1 plic zahar vanilat
3 pere nu foarte moi, iar daca sunt f zemoase le lasati putin la scurs intr-o strecuratoare dupa ce le-ati curata de coaja si taiat in feliute subtiri)
putina scortisoara

Mod de preparare:


Frecam untul (la temperatura camerei) cu zaharul si zaharul vanilat, apoi adaugam ouale unul cate unul si mixam in continuare. Adaugam laptele putin cate putin, mixam continuu, iar la sfarsit adaugam faina amestecata cu praful de copt. Aluatul este destul de fluid, deci putem sa continuam amestecarea ingredientelor cu mixerul, pana cand aluatul este perfect omogen.

Intre timp, perelele au fost curatate, taiate feliute (cum am spus cand am prezentat ingredientele) si  lasate la scurs. Preseram putin scortisoara peste ele. Eu am folosit forme de hartie pt muffins, pe care apoi le-am pus in forme de silicon (ca sa nu se deformeze cand turnam aluatul in ele, si cand cresc la copt). Astfel,  ungerea cu grasime si tapetarea cu faina nu mai sunt necesare. Umpleti formele cam pana la jumatate cu aluat, apoi adaugati una,doua feliute de para. Aluatul va creste la cuptor si va "inghiti" fructul pe care-l vom gasi frumos asezat la mijlocul prajituricii, cand o savuram!


Bagam la cuptor, la 190° pt.aproximativ 20 de minute. Sa aveti pofta si sa serviti cu placere!

Tuesday, September 20, 2011

Crêpe Normandie cu mere, sos cuberdon si inghetata de placinta de mere

Am inventat aceasta reteta pt. concursului de pe blogul Laurei Adamache, si...sper sa va placa, sper sa vin cu ceva nou! Dar mai intai cateva lamuriri, pt.cine nu stie si e interesat: Clatitele Normandice au ca specific faptul ca sunt insiropate (sau au in compozitie) cu Calvados - care este un brandy de mere (aha, iar mere!), si care este caracteristic zonei Normande din Franta. Promit ca nu o sa pun mult in desertul meu, doar vreo doua linguri, caci nu sunt mare amatoare de alcool. Cuberdonul este un "dulce" specific belgian. In traducere ar veni ceva de genul ("varful nasului", sau "nasuc"). Are pe exterior o textura ceva mai tare, iar in interior este gelatinos. Nu se exporta, datorita faptului ca interiorul incepe sa se zahariseasca cam dupa 2-3 saptamani, deci timpul de expirare este destul de mic, si se gaseste doar in Belgia. Gustul initial era de zmeura, dar acum exista cuberdon cu multe arome (de fructe). Sosul meu cuberdon este cumparat, are o textura de jeleu de zmeura, iar gustul este extaordinar de intens si parfumat, deci nu voi folosi prea mult, ca sa nu subminez gustul subtil si proaspat al merelor. Merele folosite in acest desert sunt Granny Smith si Jonagold. Metoda de a le face "compot" (asa se spune aici, desi nu are nimic in comun cu compotul romanesc, caci merele nu sunt fierte ci coapte in cuptor) am luat-o de la unul dintre patiserii de top din Belgia, daca nu o fi chiar no.1, si sper din toata inima sa fiu la inaltime si sa nu-i stric omului reteta cu un rezultat dezastruos. Merele Granny Smith sunt acele mere verzi, acrisoare si foarte crocante, motiv pt. care au fost alese pt. aceasta reteta, unde totul este foarte dulce, deci ne trebuie un gust complementar. Destul cu vorbaria, acum ne suflecam manecile si trecem la treaba!
Ingrediente:

Pt clatite:
250g faina
3 oua
250ml lapte
250ml apa minerala (carbogazoasa)
2 linguri ulei
un varf de cutit de sare
1-2 linguri de calvados sau orice alt brandy va place

Pt. compotul de mere:
3 mere Granny Smith
2-3 Jonagold
2 linguri de zahar
sucul de la jumatate de lamaie
o lingurita seminte de anason verde
1 lingurita de scortisoara pisata sau un betigas (ras, daca vreti sau intreg)
Cojile de la jumatea de lamaie folosita pt.suc
2 linguri de ulei sau unt de gatit

Sos cuberdon, sau alt coulis de fructe, chiar si jeleu, marmelada, dulceata, gem...dati aripi creativitatii dvs.!!!

Pt. inghetata cu placinta de mere: vezi reteta de inghetata de iaurt, plus 100g-150g de prajitura pandispan cu mere, sau placinta cu mere (eu am avut-o cumparata).
Frisca pt ornat.

Ne ocupam mai intai de compotul de mere. Se taie merele cubulete, se dau prin ulei sau prin untul de gatit, apoi se pun intr-o craticioara,si se presara zaharul deasupra. Adaugam zeama de lamaie, si cojile, taiate fasii. Intr-o punguta pt ceai punem semintele de anason si scortisoara, si asezam punguta deasupra merelor. Putem sa le coacem la cuptor, la 200° pt.45 de minute, amestecand regulat, sau sa le inabusim la foc mic (asa cum am facut eu in cazul de fata, ca sa economisesc timp)




Pregatim aluatul pt. clatite, dupa metoda clasica. Faina intr-un bol, facem o gropita la mijloc unde punem oule. Amestecam bine-bine, apoi adaugam uleiul si laptele, apa cu bule (ajuta mult sa iasa clatitele pufoase) si calvados-ul, sarea...si avem un frumusel aluat pt. clatite (eu am folosit jumatate din ingrediente)

Prajim clatitele in foarte putin ulei sau unt de gatit....tigaia trebuie doar unsa cu grasime (sau plita de facut clatite)
Presaram zahar pudra, si ornam cu putin sos cuberdon...nu prea mult...
Incercam sa punem merele intr-un turnulet (mie nu prea mi-a iesit).
Adaugam puuuutiiina inghetata de placinta de mere...frisca, din nou cuberdon, si VOILA!
Acum, pt. inghetata de placinta de mere (eu am avut-o facuta deja cu cateva zile in urma, si uitasem de ea, dar mi-am amintit la momentul oportun:)) deci, preparam inghetata de iaurt ca in reteta pt. inghetata de iaurt, apoi , inainte de a pune compozitia in masina de inghetata, o bagam la blender, impreuna cu placinta (sau pandispanul) cu mere taiata bucatele, si mixam pana devine o pasta perfect omogena. Apoi in masina de inghetata sau direct la congelator. E super buna...eu am gustat-o mai intai intr-un "icecream parlor", celebru in Brugge pt. inghetata sa, Da Vinci, si apoi am incercat sa o re-creez. Mi-a iesit destul de aproape de "adevar", as putea spune cu o nota personala (din cauza iaurtului, cea de la magazin nu era pe baza de iaurt).
Sper ca v-a placut!


Print Friendly and PDF

Inghetata de iaurt cu dulceata de cirese (Yogurt icecream with cherry sauce)


Nu cred ca trebuie sa va mai conving de cat de buna este aceasta inghetata...si nici de faptul ca "merge" in orice anotimp...:). Si pt. ca postez aici si reteta de dulceata de cirese, va promit ca in curand voi posta niste retete deosebite de dulceata. In vara care tocmai a trecut, am avut o scurta vacanta pe care am petrecut-o in sudul Frantei (Cannes, Frejus, Nice) dar si in Saint-Remy de Provence. Acolo am gustat cea mai extraordinara tarta (cu ficat de gasca-o delicatesa!!!), la o pitoresca "terasa" specifica Provence-ului, care se numea "Fiicele patisierului" (poate am sa postez ceva poze), unde doua surori serveau creatiile tatalui. A doua zi a fost musai sa mergem si la magazinul tatalui care se numea "Tatal meu este patisier" unde am servit din nou (pe post de mic dejun) tarta minunata (chiar am folosit termenul de orgasm culinar ca sa-mi exprim recunostinta pt. bunatatea ingurgitata), dar si o cafea, si niste dulceturi cum nu mai gustasem pana atunci (ca de exemplu: smochine si vanilie) si pe care am incercat sa le recreez. Voi impartasi rezultatele cu voi!

Ingrediente:

Pt. inghetata:
200 g iaurt gras (nu folositi dietetic, sau fara grasimi pt. ca este prea acru, plus ca daca iaurtul nu are destula grasime, inghetata va avea prea multe cristale de gheata)
100 g zahar
un plic zahar vanilat
2 galbenusuri
100 g frisca nebatuta
100 ml lapte

Pt.dulceata (daca nu vreti sa o cumparati)
1 kg cirese curatate de samburi
1 kg zahar
1 plic zahar vanilat
Zeama de la o lamaie, plus ceva coaja rasa pt.aroma

Mod de preparare:

Amestecam galbenusurile cu zaharul, plus zaharul vanilat si le mixam bine, pana ajung o pasta de culoare deschisa.

Punem laptele la fiert, dar nu-l lasam sa dea in clocot!! Dam oala la o parte de pe foc chiar inainte de a clocoti si turnati amestecul de galbenusri cu zahar peste lapte, le puneti inapoi pe foc, la foc foarte mic, si amestecati continuu, ca sa nu dea in clocot! Aceasta mixtura va deveni un fel de spuma, pe care o dam la o parte de pe foc dupa 3-4 min. Lasam sa se raceasca.

Amestecam iaurtul cu frisca nebatuta, si turnam peste compozitia de lapte cu ou si zahar. Turnam in masina de inghetata si urmam instructiunile masinii pt a face inghetata. Daca nu avem masina de inghetata, amestecam foarte bine ingredientele de mai sus dupa cum v-am aratat, turnam compozitia in forme si o punem la congelator. Trebuie totusi sa fim constienti ca inghetata va avea cristale de gheata, nu va fi la fel de fina ca cea facuta la masina, dar zic eu ca se merita oricum. :)

Dulceata de cirese se face astfel: dupa ce am spalat, curatat de codite si scos samburii din cirese,le punem la foc mic cu zaharul, plus zaharul vanilat, zeama si coaja de lamaie (fara niciun pic de apa!), si le lasam sa fiarba pana scad bine, dar nu foarte tare. Testul pt. dulceata este asa: inmuiem o lingura in dulceata, o punem pe o farfurioara, lasam cateva secunde, si ridicam lingura din farfurie. Fundul lingurei trebuie sa se lipeasca putin de farfurie, iar dulceata sa fie usor cleioasa. Daca dezlipim lingura cu greutate, inseamna ca am lasat dulceata pe foc prea mult, si nu prea mai avem ce sa-i facem (eu nu stiu nuciun remediu). Daca dimpotriva, dulceata nu se incheaga bine (ciresele sunt prea apoase) se poate ajuta cu intaritor de dulceata, eu stiu de pectina (sper ca se cheama asa si in romaneste) care este un produs natural ce ajuta la intarirea dulcetii. Nu va sfatuiesc sa folositi alt tip de inaritor (decat cei specifici pt dulceata), nu faceti improvizatii (cu gelatina de pilda) ca nu o sa va mai iasa dulceata, ci un jeleu ...sau ceva de genul asta!

Revenind la inghetata, cand o punem in cupe, turnam deasupra dulceata de cirese si ne bucuram de asa o combinatie divina de gusturi!